Selectează o Pagină

BIAMT 2022

DIN 5 DECEMBRIE, 2022

 

 

Regulament de participare

Bienala Internațională de Arte Miniaturale Timișoara 2022

Bienala Internațională de Arte Miniaturale Timișoara 2022 – este un proiect multidisciplinar de educaţie culturală, care are ca obiectiv deschiderea de noi perspective şi posibilităţi de interacţionare între artiști, studenți și iubitori de artă.
A cincea ediție a acestui eveniment promovează creativitatea, dezvoltarea de noi forme de expresie artistică și socializarea intercomunitară. BIAMT este un eveniment ce contribuie la promovarea diversității culturale și la schimbarea mentalităților.
Ediţia din acest an propune conceptul I save the world today / Azi voi salva lumea ca fiind punct de plecare pentru dezbaterile artistice.
Experiențele ultimilor doi ani ne-au schimbat prioritățile. Am trăit și trăim lucruri pe care nu le-am fi putut considera posibile și care din păcate au devenit foarte ușor realizabile. Considerăm că am evoluat dar în același timp trăim metafizic.
Vrem să salvam planeta, vrem să salvăm vieți, vrem să salvăm patrimoniul, vrem să ne salvăm.

Tema acestei ediții se prefigurează ca fiind o consultare a starii de fapt prin diferitele viziuni ale artiștilor din toată lumea, considerând că aceștia sunt la fel de valoroși precum jurnaliștii, ilustrând cu generozitate aspectele timpului trăit.

Organizator:
Universitatea de Vest Timișoara, România – Facultatea de Arte și Design
Limbile oficiale ale Bienalei: sunt româna și engleza.

Condiții de participare
1.Pot participa artiști profesioniști și studenți ai facultăților de arte.
2.Sunt acceptate lucrări din domeniul artelor vizuale: pictură, grafică (toatetehnicile sunt admise), sculptură, ceramică, arte textile, fotografie (fotografieexperimentală).
3.Un artist poate participa cu maxim două lucrări. Participarea la expoziţie estegratuită.
4.Dimensiunile maxime admise, pentru lucrările bidimensionale sunt de 10x10cm.Dimensiunile exterioare maxime, dacă există un cadru sau un passepartout, sunt de15x15cm. Pentru lucrările tridimensionale, dimensiunile maxime admise sunt de10x10x10cm. Dacă există un soclu, dimensiunile maxime sunt de 20x20x20cm.
Vă rugăm să fotografiați lucrarea alături de o riglă pentru confirmarea dimensiunii.
Respectarea dimensiunilor lucrărilor sunt obligatorii. Lucrările necorespunzatoare acestor cerințe nu vor intra nici în faza de jurizare.
5.Pentru înscrierea și jurizarea lucrărilor în cadrul expoziției BIAMT fiecareparticipant va trimite:
a.formularul de înscriere (goole form- online) pentru care trebuie sătrimiteți cerere pe adresa: biamt2022.ro@gmail.com
b.o fotografie in format electronic a lucrării/lucrărilor în format jpg, (300dpi, max 4 MB). Subliniem necesitatea calității fotografiei (claritate, fondneutru, lumină), necesară pentru catalogul bienalei.
c.fotografia de confirmare a dimensiunii în format jpg. (a se fotografialucrarea propriu-zisa alături de o riglă pentru confirmarea dimensiunii)
Fotografiile vor fi trimise pe adresa biamtimisoara@gmail.com
6.Fișierele vor fi numite obligatoriu astfel: prenume, nume autor, țara, titlullucrării, tehnică, secțiune (Ex. Valentina Ștefănescu_Romania_ Noduri_colaj_Artetextile).
7.Data limită pentru trimiterea formularului de înscriere google și a fotografiiloreste 25 octombrie 2022
8.Lucrările expuse vor fi obiectul unei expoziții online, pot fi subiectul unoremisiuni televizate, pot fi reproduse în presă şi publicate sub forma unor buletine,cataloage sau materiale video, fără obligaţii din partea organizatorilor către autori.
9.Participanții sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal necesarerealizării catalogului expoziției prin completarea formularului de înscriere aBienalei de Arte Miniaturale Timișoara și semnarea acestuia, confirmând astfelacceptarea regulamentului manifestării.

Premii: Se vor acorda șase premii onorifice pentru următoarele categorii: pictură, grafică, sculptură, ceramică, arte textile, fotografie.

Juriul: Fiecare secțiune este jurizată de un juriu de specialitate compus din artiști profesioniști recunoscuți în domeniul artelor vizuale. Juriul va selecta lucrările și ulterior va desemna premiile acordate pe secțiuni. Deciziile juriului sunt definitive. Membri juriului sunt invitati sa participe la expozitie în afara concursului.

Reguli generale
Organizatorii vor edita un catalog al manifestării în format pdf., ce va putea fi accesat online, pe adresa: http://arte-fact.uvt.ro/ / expediat pe adresa de e-mail a autorilor.

Comunicare
Artiștii participanți vor primi confirmarea participării prin e-mail. Este responsabilitatea artistului de a scrie corect și clar datele de contact în formularul de înscriere. În cazul în care e-mail-ul artistului este incorect, BIAMT nu va fi responsabilă pentru netransmiterea informațiilor. Adrese: Adresa de mail la care vor fi trimise fotografiile și formularul de înscriere: biamtimisoara@gmail.com