Select Page

Cuvânt de deschidere

Un început de bun augur

Prima ediție a Bienalei Internaționale de Colaj – Obsesia colajului, organizată sub egida Facultății de Arte și Design, Universitatea de Vest din Timișoara, a propus artiștilor, pasionați de arta colajului, o temă incitantă, care aduce, în galeria online ArteFact, jocul cu diverse elemente care ne ancorează prin substrat în realitatea imediată.

Selectarea, decuparea, asocierea, colectarea, organizarea, suprapunerea și, în final, reconstruirea unei imagini unice este în cele din urmă un mod de a privi lumea contemporană. Artiștii citesc cotidianul și îl interpretează. Colajul a invadat scena artistică și a devenit parte din viața de zi cu zi pentru că acest proces de compunere ține cont de gest și ne plasează în câmpul acțiunii. Îl putem vedea astfel ca pe un gest revoluționar care consolidează construcțiile culturale.

Colajul este un mod de a privi lumea. Această invitație la joacă, la posibilitatea de a aduna diferite elemente pe același teren, la modul de a sugera relații neobișnuite se reflectă așadar în conținutul acestui eveniment.

Obsesia colajului devine reală pe acest teritoriu expozițional, urmând constant cursul acestei expoziții. Diversitatea expresiilor se transformă într-un drum ușor de urmat care se compune în memoria vizuală a privitorului în ansamblu.

conf.univ.dr. Valentina Ștefănescu

 

Obsesia Colajului

Ediția actuală a Bienalei Internaționale de Colaj a prospectat tema limbajului hibrid de evidențiere a unei identități și libertăți personale. În viziunea fiecărui participant, s-au expus trăirile cu privire la modul personal de conectare la conștiința timpurilor prezente. Prin introspecție, fiecare s-a raportat la schimbările neașteptate din societate și a căutat să își evidențieze trăirea uneori independentă, alteori complet afectată de ceea ce se întâmpla în jur. Referindu-se la tematici din spațiul public, dar și din mediul intim al căminului propriu, participanții au reușit să transmită o stare de spirit printr-o manifestare vizuală în colaj.

Absența unor schimbări pozitive care să îmbunătățească viața umană și a mediului înconjurător au fost două dintre subiectele reprezentate în diverse forme figurative sau abstracte, variind mijloace de juxtapunere a unor elemente și materiale disparate într-o imagine de ansamblu. Lucrările se referă la două spații distincte și transmit mesaje aparte. În spațiul public, este prevalent un mesaj de critică prin reprezentarea distrugerii mediului natural și a impactului asupra individului uman. În spațiul privat, este ilustrată imaginea închiderii în spațiul intim al casei, o introspecție asupra propriei identități și o încercare de a căuta adăpost față de pericolele observate în afara locuinței. Contextul local al țărilor apartenente se prezintă ca o menghină pentru libertatea de exprimare și gândire a artiștilor care au reprezentat teme pentru lucrările ce au descris închistarea și retragerea în sine.

Urmărind lucrările publicul este cuprins de sentimentul unei călătorii virtuale, care străbate țări și regiuni, poposește în orașe sau în peisaje și, treptat, vizitează căminul trăirilor interne, expus printr-un limbaj autonom, dezvoltat într-un mediu considerat sigur și care au răbufnit în imagini vizuale în colaj.

PhD Gabriela Robeci

Blank
Juriu

 

 

prof.univ.dr. Daniela Constantin – președintele juriului

conf.univ.dr. Valentina Ștefănescu

lect.dr. Remus Rotaru

Premii

 

BICCO Award – Suzana Fantanariu_Romania

First Prize – Olesya Dzhurayeva_Ukraine_Fragile memories III

Second Prize – Milana Kosanovic_Kilim XX

Third Prize – Engin Aslan_Turkey_Remnants of a day

The Jury Award – Kalina Milanova_Bulgaria_Fabriano 5

Mențiuni

 

Corina Mutu_Romania_Disabled Device

Ana Maria Panaitescu_Romania_Farmacopeea

Meral Agar_Turkey_PATH

Nominalizări

 

Ernesto Casas_México_Minotauro

Reka Adorjani_Romania_Roots and Wings

Ovidiu Petca_Romania_Mirror

Irena Lawruszko_ Ukraine_Influenced by time VI

Simona Gocan_Romania_SUA_Un calator #3

Helene de Ridder_Belgium_The language of threads 2

 

Lucrări

Catalog

Blank
Echipa de organizare

 

Manager proiect
Associate prof. PhD. Valentina Ștefănescu
Echipa de proiect
Simina Raluca Rădulescu
Grafica evenimentului Ion Gherman